Smiley îşi încheie, în acest weekend, la „Tan Tan“, turneul în Mamaia prin care îşi promovează primul său album solo, „În lipsa mea“. După ce, pe 12 iulie, s-a întîlnit cu fanii pe plaja de la „Cucaracha“, iar pe 18 iulie, a fost invitat special al clubului „The Office“, în această vineri, de la ora 23.00, la „Tan Tan“, carismaticul membru al trupei „Simplu” va aduce buna dispoziţie, marca Smiley, în cadrul unui megashow cu multă muzică, actorie şi dans.
La mare, Smiley nu a venit neînsoţit. Nu este vorba despre colegii săi de la trupa „Simplu“. El a venit să-şi întîlnească fanii alături de cei trei backing vocals cu atitudine: Miley, Iley şi Ley, descoperiţi de Marius Moga şi care aspiră să ajungă chiar mai populari decît artistul principal. Pe scenă, Smiley va fi acompaniat şi de bandul său. Cele trei concerte susţinute în staţiunea Mamaia încheie turneul SmileyX4 Tour, produs de Marius Moga. Pentru compoziţia celor zece piese incluse pe albumul solo „În lipsa mea“, Smiley a lucrat cu Marius Moga, Don Baxter şi Randi de la „Morandi”.
În această vară, în luna august, carismaticul Smiley va reveni pe litoral, împreună cu „Simplu“, pentru a promova noul album al trupei.