In perioada 25 iulie-3 august va avea loc prima editie a festivalului “Zece pentru Mare”, pe Plaja Corbu. Zece zile de muzica, teatru si sporturi de apa fara motor, publicul amator de kayak, kite-surfing sau scuba-diving fiind binevenit. Artistii care vor fi prezenti pe scena acestui festival sunt Kumm, Timpuri Noi, Al Jawala, Parazitii, Trigon, Nightlosers, Fara Zahar si Mihai Margineanu. Accesul la acest festival este liber iar pe durata intregului eveniment va fi oferit un teren de camping de asemenea gratuit.

Vor exista curse regulate (microbuze) pentru transportul celor interesati, pe ruta Gara Constanta-Navodari-Plaja Corbu, pe intreaga durata a festivalului. Tinand cont ca intregul eveniment va avea loc in zona economica a Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii, nici un sport cu motor nu va fi agreat pe parcursul acestui eveniment.

Vor exista de altfel o serie de workshop-uri/seminarii privind litoralul Marii Negre si Rezervatia Biosfera Delta Dunarii, pentru a atrage interesul asupra unei zone de o frumusete deosebita, ce poate fi dezvoltata coerent si responsabil, incepand de la primul pas. Publicul doritor se va putea relaxa de asemenea cu ajutorul unui internet-café, unei librarii/biblioteci de plaja, cartile putand fi savurate in cortul special amenajat de narghilele si cafea turceasca