După ce la sfîrşitul lunii trecute Marea Neagră a găzduit prima regată internaţională de yachting offshore, “First Black Sea International Regatta 2008”, sporturile nautice vor fi prezente la Constanţa şi în această lună. Între 15 şi 19 iunie, la Constanţa va avea loc cel mai important concurs de yachting organizat în România: Trofeul “Tomis” 2008. Cea de-a 50-a ediţie a regatei, organizată de Yacht Club Regal Român, sub autoritatea Federaţiei Române de Yachting, va reuni la start peste 50 de ambarcaţiuni. Organizatorii anunţă că şi ediţia din acest an va fi o regată internaţională, ce se va desfăşura după standardele internaţionale ale yachting-ului, mai ales că juriul va fi alcătuit din arbitri internaţionali. „Sperăm într-o organizare cît mai bună pentru că juriul va fi compus din arbitri internaţionali, sub conducerea judecătorului internaţional de yachting Husnu Levent. De asemenea, vor fi judecători din Cipru, Germania, România şi Bulgaria”, a declarat Cristian Tivig, preşedintele Federaţiei Române de Yachting. Concursul se va desfăşura în Portul Tomis, unde sînt aşteptate şi ambarcaţiuni din Bulgaria, Macedonia, Olanda şi Ucraina. În plus, ediţia 2008 aduce şi o noutate. Sîmbătă, la Constanţa, se desfăşoare, la Hotel “Sport”, un seminar de judecată pentru pregătirea arbitrilor români, seminar condus de judecătorul Comitetului ISAF, Kamen Filiov (Bulgaria). Startul regatelor va fi precedat de o conferinţă de presă, programată duminică, la ora 18.00, pe digul de nord-sud a Portului Tomis, eveniment la care vor participa Cristian Tivig (preşedintele Federaţiei Române de Yachting), Husnu Levent (judecător internaţional de yachting) şi Elena Frîncu (director executiv al Direcţiei pentru Sport a Judeţului Constanţa).
sursa: Telegraf