Noul model Dacia Sandero s-a lansat oficial, ieri, la Constanţa şi, în acelaşi timp, în restul oraşelor din România.
Dacia Sandero reprezintă al cincilea model al gamei Dacia, ce cuprinde deja două vehicule de persoane, Logan berlină şi Logan MCV, precum şi două vehicule utilitare, Logan VAN şi Logan Pick-up. Noul model modern, polivalent şi accesibil, este disponibil în cinci versiuni de echipare: „Sandero”, „Ambiance”, „Preference”, „Laureate” şi „Prestige”. Dacia propune variantele de motorizare pe benzină, 1,4 l, 75 CP şi 1,6 l, 90 CP, urmînd ca, ulterior, să fie disponibile şi motorizările diesel. Cu un preţ de pornire de 6.890 euro (cu toate taxele incluse) şi ABS în serie, trei ani garanţie sau 100.000 de km, Dacia Sandero este oferta cea mai avantajoasă din segmentul modelelor bicorp. 45% dintre inginerii care au contribuit la realizarea acestui proiect sînt români. Investiţia specifică pentru fabricaţia modelului se ridică la 147 de milioane de euro, iar în cursul lui 2008, Dacia Sandero va fi comercializată, treptat, în Europa Occidentală, Turcia şi Magreb.
Pentru a veni în sprijinul iubitorilor de autoturisme, în perioada 19-22 iunie, odată cu lansarea noului model Dacia Sandero, reţeaua comercială Dacia organizează o amplă acţiune denumită „Porţi deschise”, prin intermediul căreia doritorii vor putea veni să testeze şi să comande noul model Sandero. Totodată, showroom-ul din Constanţa, dar şi toate celelalte din ţară, oferă posibilitatea vizitatorilor să participe la concursul „Jocul cheii”, prin intermediul căruia participanţii pot cîştiga un vehicul Dacia Sandero. via Telegraf
Best Captain in 2005
Acum 3 ani